Jurist Daniela Alina BORCAN

Functia:Secretar general

Nascuta: -

Studii: licentiat in drept

 

Conform legilor în vigoare, secretarul comunei este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.
     Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic.
     Funcţia de Secretar General se ocupă pe bază de concurs sau examen, după caz, iar numirea se face de către prefect.
     Secretarul îndeplineşte atribuţiile principale stipulate la art.243 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ.

     Dispoziții generale aplicabile secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale:(1) Fiecare unitate administrativ-teritorială și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar general salarizat din bugetul local, funcționar public de conducere, cu studii superioare juridice, administrative sau științe politice, ce asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului sau, după caz, al consiliului județean, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestora.(2) Perioada în care persoana cu studii superioare juridice sau administrative sau științe politice ocupă funcția publică de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale constituie vechime în specialitatea studiilor.(3) Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale nu poate fi soț, soție sau rudă până la gradul al II-lea cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu președintele sau vicepreședintele consiliului județean, sub sancțiunea eliberării din funcție.(4) Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcție.(5) Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu și regimul disciplinar ale secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile părții a VI-a, titlul II.

Mai multe detalii aici …